Un microfon cu bandă este un microfon dinamic bazat pe principiul inducției electromagnetice. Acesta generează semnale electrice prin vibrația unei panglici subțiri de aluminiu sau duraluminiu între polii unui magnet. Această tehnologie a fost propusă în 1923 de către fizicianul german Walter Schottky și colaboratorii săi, iar primul model disponibil comercial, PB-31, a fost lansat de RCA în 1931.
Componenta sa de bază este o diafragmă din panglică din aluminiu plasată într-un câmp magnetic, care primește unde sonore din ambele părți pentru a crea un model de captare bidirecțional. Când vibrează, taie liniile magnetice de forță, generând un semnal de impedanță -scăzută, care necesită un transformator intern pentru a crește tensiunea de ieșire. Modelele moderne folosesc circuite active și ansambluri de panglică din aluminiu ranforsat, îmbunătățind semnificativ rezistența la tensiune.
Modelul RCA 44A, îmbunătățit și introdus în 1932, a devenit standardul industriei și a fost utilizat pe scară largă în emisiuni din anii 1930 până în anii 1950.
